„Răzbunați-ne!”

Redactor:
George Stan
„Răzbunați-ne!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Romulus Gabor, fost secund al lui Ioan Andone la CFR în anul în care vișiniii au cucerit eventul, s-a întâlnit ca jucător cu adversara de joi a fostei sale echipe, dar nu are amintiri foarte plăcute.

 
Titular în marea echipă a Hunedoarei anilor ’80, Romulus Gabor a jucat cu Corvinul în Cupa UEFA în sezonul 1982-1983. După un prim tur în care au trecut de austriecii de la Grazer AK (3-0 la Hunedoara și 1-1 la Graz), hunedorenii au dat în faza următoare peste FK Sarajevo, pe atunci una dintre cele mai tari echipe din fosta Iugoslavie. „Îmi aduc aminte de meciurile cu ei de parcă ar fi fost azi. La Hunedoara, disputa a fost dramatică. Ne-au condus ei cu 2-0, dar am revenit și am avut 4-2, iar la acest scor săracul Mișa Klein a ratat o mare ocazie de a face 5-2. Spre final am cedat, și sârbii, cum le ziceam noi atunci, ne-au egalat. S-a terminat 4-4, iar în retur, la Sarajevo, am pierdut cu 4-0. Au fost și ceva probleme cu arbitrajul, care a cam tras cu ei, iar eu și Dumitrache, fie iertat!, am fost eliminați fiindcă ne-am luat de central. Pe Dumitrache l-au suspendat șapte ani. Oricum, atunci era tare de tot Sarajevo, iar echipele românești aveau și un așa-zis complex iugoslav în cupele europene”, povestește „Cangurul”.
Fostul tehnician din Gruia este însă convins că acum lucrurile stau cu totul altfel. „La cum cunosc eu CFR-ul, nu poate să aibă probleme cu bosniacii. Le este net superioară la toate capitolele. Poate doar la determinare sunt la egalitate. Cred că CFR e 75% calificată”, este de părere Romulus Gabor.
 

Emil Dică i-a mai ratat o dată pe bosniaci

 
Chiar dacă majoritatea jucătorilor de la CFR nu știu nimic despre Sarajevo, Emil Dică nu este complet străin de această echipă, mijlocașul român întâlnindu-i pe bosniaci în tururile preliminare ale Cupei UEFA în sezonul 2006-2007, pe vremea când evolua la Rapid. „Eu eram accidentat când am jucat contra lor, dar ne-am calificat mai departe și cred că o putem face și acum. Totuși, să fim atenți, pentru că este o echipă arțăgoasă, care se dăruiește foarte mult”, își aduce aminte Dică.
 
 

18 meciuri a jucat CFR Cluj în cupele europene, înregistrând șase victorii, cinci remize și șapte eșecuri

 
2 trofee a cucerit Romulus Gabor ca antrenor secund la CFR Cluj, titlul de campion al României și Cupa României, ambele în ediția 2007-2008

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a intrat în sală
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut la uşă cu câteva ore înainte
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut…
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă femeie celebră
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă…
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
A murit un campion al României. Marele antrenor a căzut pe scări și a decedat
A murit un campion al României. Marele antrenor a căzut pe scări și a decedat
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×